Câte oferte de vânzare a drepturilor TV pentru meciurile de pe Giulești are Valerii Moraru

Câte oferte de vânzare a drepturilor TV pentru meciurile de pe Giulești are Valerii Moraru
Publicat: 04/08/2015, 16:23

„Soluția federației să se vândă la pachet drepturile TV printr-o licitație este bună. Sunt convins că se poate ridica nivelul Ligii a II-a prin această soluție. Noi avem deja două oferte de vânzare și nu vrem să coborâm sub aceste două oferte. Asta pentru că noi suntem în insolvență și alegerea altei soluții mai puțin avantajoasă poate să nu fie aprobată de administratorul judiciar”, a spus Moraru.

El a menționat că în următoarele zile va lua o decizie dacă gruparea Rapid va negocia singură sau la pachet, alături de celelate cluburi din Liga a II-a, vânzarea drepturilor TV. „Noi ne gândim și o să luăm o decizie în două-trei zile. O să comunicăm decizia și la federație. Este clar că Rapid are alte posibilități în Liga a II-a, singură ar putea să fie avantajată la aceste negocieri. Dar noi chiar ne dorim să se ridice nivelul în Liga a II-a, și dacă se apropie de cele două oferte atunci o să acceptăm”, a precizat Valerii Moraru.

Președintele Răzvan Burleanu le-a propus, la 22 iulie, cluburilor din eșalonul secund ca FRF să organizeze licitația pentru vânzarea drepturilor TV ale meciurilor din Liga a II-a. „Aproape în totalitate membrii cluburilor prezenți azi au spus că e în regulă ca licitația de vânzare a drepturilor TV ale meciurilor din Liga a II-a să fie organizată de FRF. Și implicit ca drepturile TV să fie cedate federației. Și bineînețeles, federația își oferă doar suportul pentru organizarea licitației, fără să fie interesată de niciun comision sau altceava”, afirma la acea dată președintele FRF.

Ediția de campionat 2015-2016 a Ligii a II-a va începe la 29 august.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un...
Cum au fost păcăliți pensionarii. Abia acum s-a aflat
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea